CineTV – Cronica de film

[Saptamana 16-22 ianuarie]

Surpriza! “Zack si Miri fac un film porno” are ca idee centrala fix asta: doua personaje care se apuca de facut filme deocheate (daca subiectul va suna cunoscut este pentru ca am mai avut parte de asa ceva relativ curand: “Rataciti in porno“, aterizat pe ecranele romanesti in cursul anului trecut). Culmea, povestea e una quasi-siropoasa: doi prieteni vechi care descopera ca s-au iubit de cand se stiu. Si au revelatia asta taman cand filmeaza o scena de sex salbatic. Pfff. Totul se duce catre o reteta clasica in care Elizabeth Banks e fata cu gura sloboda si inima de aur, destul de dezinvolta cat sa reziste replicilor acide ale partenerului (Seth Rogen), destul de inocenta cat sa ramana demna de dragostea lui. Filmul porno ramane neterminat, la fel si satisfactia spectatorului, undeva intre glume porcoase si duiosii nelalocul lor.
La polul opus al povestilor sunt cele de adormit copiii naravasi din “Bedtime stories“, povesti insirate pe ata de Adam Sandler nepotilor pe care ii are in grija. Cu mentiunea ca, de la un punct incolo, copii sunt cei care iau magia in propriile maini iar personajul lui Sandler se trezeste intr-o combinatie de epoci aiurite, de la Evul Mediu pana in Vestul Salbatic, invingand diversi eroi negativi si alegandu-se cu toate printesele. Asteptam cu interes niste roluri mai putin copilaroase, Sandler are si el o varsta iar portretul revoltatului infantil a inceput sa se crape pe la colturi.
Si daca tot veni vorba de copii, “Changeling” are si el o poveste: una sumbra, cu baietei disparuti, mame disperate si politisti venali, corupti, nepasatori pana la cinism. Cu Angelina Jolie sub bagheta lui Clint Eastwood, o combinatie promitatoare dar nu deplin reusita – cu ochii plansi, rimelul curs si varii grimase de durere,teroare sau revolta miss Jolie nu e la fel de convingatoare ca intr-un “Tomb Raider”, bunaoara. Povestea e impresionanta, imaginea la fel, numai ca jocul acesta caznit, “over the top”, dauneaza grav aspectului de ansamblu (vezi cronica completa aici). Incercati-l, dar pe raspundere proprie.

[Saptamana 12-18 decembrie]

Daca nu v-au ajuns frantuzismele din festivalul saptamanii trecute, aveti o portie dubla saptamana asta: nu ratati “Entre les murs“, castigatorul-surpriza de la Cannes, un film foarte alert si proaspat, foarte… altfel, cu actori neprofesionisti care dau senzatia unei realitati palpabile si familiare (chiar daca in liceele de la noi multi-culturalismul nu e prezent la aceeasi scara). Ecranizare dupa romanul omonim al lui Francois Begaudeau, si avandu-l pe autor in rolul principal, “In clasa” e o “felie de viata” filmata in genul unui documentar printre elevii unui liceu parizian, printre orgoliile, incapatanarile si impertinentele lor (vezi cronica completa).
Orgolii si impertinente se confrunta si in “Le heros de la famille“, dar intr-o combinatie mult mai putin reusita, in ciuda unei distributii consistente (de la Catherine Deneuve la Emmanuelle Beart sau Gerard Lanvin). E povestea unei familii mic-burgheze post-moderne, cu copii gay sau alienati, cu un nas travestit, cu un tata magician si o mama ex-prostituata de lux. Material suculent exploatat fara inspiratie, glumite facile si clisee cat cuprinde – puteti citi mai multe aici.
Nu va fie frica, sunt si filme americane la oferta. Unul mai slab decat altul… “Ziua in care Pamantul se opri“, un remake dupa versiunea lui Robert Wise din 1951, e povestea extraterestrului Klaatu venit pe Pamant ca sa-l salveze de la pieire. Cum anume? Simplu: eliminand omenirea, sursa tuturor relelor. Asta daca nu cumva Helen, o exobioloaga atragatoare (Jennifer Connelly), il va face sa se razgandeasca. Realist vorbind, cam cate din femeile-cercetator sunt bombe sexi? Si care sunt sansele ca un alien cu ambitii ecologiste sa dea fix peste un asemenea exemplar? In fine, e un film S.F., asa ca putem trece usor peste lipsa legaturilor cu realitatea, dar nu putem trece la fel de lejer peste lipsa legaturilor cu cinema-ul: de la prestatia teapana a lui Keanu Reeves pana la lipsa de umor a regizorului, de la efectele speciale care ascund un enorm gol artistic la rolul absurd in care se iroseste Kathy Bates, toate spun, cu litere de neon aprins, “Asteptati-l pe DVD!!!”.
Acelasi sfat e valabil si pentru “Beverly Hills Chihuahua“, o comedie (foarte) usurica cu caini vorbitori si peste masura de rasfatati: Chloe este o femela chihuahua cu garderoba de la Versace si palariute asortate, o sumedenie de servitori si un ego pe masura. Ratacita in Mexic, (mica si enervanta) Chloe e fugarita de un doberman malefic, e cat pe-aci sa fie inghitita de niste pume desenate stangaci in Photoshop si in final isi regaseste mandria de rasa in mijlocul unui grup de potai revolutionare. Oh, dear.

[Saptamana 28 noiembrie-4 decembrie]

Leonardo DiCaprio si Russell Crowe se joaca de-a spionii in thriller-ul lui Ridley Scott, “Body of lies” – nume mari care promit mult. Din pacate nu livreaza nimic iesit din comun: un film in care spionii americani si iordanieni isi impartasesc secrete, fac schimb de minciuni si modeleaza adevarul asa cum le vine mai bine. Genul de actiune excelent dezvoltata in “Syriana“, care aici deviaza spre conflictul moral intre agentul de pe teren (DiCaprio), cunoscator de cultura araba si trucuri care prind in zona, si omul din spatele unor ecrane din Washington (Crowe), care prefera sa opereze la rece, fara sa se murdareasca pe maini. Si, fireste, nu putea lipsi povestea de amor intre spionul “uman” si o infirmiera musulmana. Una peste alta imaginile sunt foarte bine realizate, cei doi actori principali se simt confortabil in rol, scenele de actiune au amprenta “profi” a lui Scott, avem suspans bine dozat, e un thriller onorabil, si se poate vedea cu placere. Dar nu asteptati focuri de artificii.
Nici Ellen Burstyn nu reuseste mare lucru in The Elephant King – povestea lui Jake, un tanar cam neispravit care se refugiaza in Thailanda pentru a scapa de acuzatiile de frauda care il asteapta in New York. Tot in New York il asteapta si mama induretata din dotare (Burstyn), care isi trimite fiul mai mic si mai cuminte pe urmele fratelui risipitor. Numai ca odata ajuns pe taramul vrajit al paradisului exotic, Oliver cel introvertit incepe sa aprecieze stilul de viata al fratelui sau – droguri, bautura, femei si spectacole de kickboxing. In plus, se indragosteste de o frumusete locala, asa incat lucrurile devin tot mai complicate. Si totusi previzibile. Nu merita remarcate decat luminile hipnotice care scalda pelicula si prezenta delicata a Florencei Faivre.
Merita remarcat, in schimb, Maradona, zeul fotbalului argentinian, venerat ca atare intr-o biserica proprie cu peste 100 000 de adepti. Il puteti afla pe Diego in intimitate – alaturi de sotie si copii, marturisindu-si patima cocainei, opiniile politice, dezvaluindu-si tatuajele si o parte din suflet. Incercati documentarul lui Kusturica, chiar daca nu va pasioneaza fotbalul, si nu va mai amintiti genialul gol dat cu mana impotriva Angliei in 1986.
Madagascar 2 este, asa cum o spune si titlul, un sequel. Si cam atat. Reia personajele din prima serie (leul sensibil, zebra guraliva, girafa nevrotica si hipopotamul cochet), reia acelasi gen de glume si le combina cu firul narativ din “Regele Leu“: Alex are un vis in care crede, ceva probleme (psihanalizabile) cu figura paterna, si un rival cam ticalos. Adaugati in combinatie pinguini, cimpanzei si lemurieni, miscari demente ale camerei de filmat, muzica si culori vii – un buchet colorat cu parfum de Africa, o animatie amuzanta care nu aduce nimic nou, dar se poate consuma de catre adulti si copii deopotriva – cadou de Mos Nicolae pentru parintii uituci.

[Saptamana 21-27 noiembrie]

Cu surle, trambite, prezentari la TV si avanpremiere de gala vine, vine, vine, calca totul in picioare “Nunta muta” a lui Horatiu Malaele, o comedie si nu numai despre povestea unui sat romanesc de pe la 1950, cu tarani desprinsi dintr-o viziune idilic-samanatorista si asupritori rusi cruzi, cu buze subtiri. Cu Tamara Buciuceanu Botez pedepsita sa taca sub un machiaj dubios si Valentin Teodosiu cald, amuzant si urias, ca un Moromete interpretat de Anthony Quinn. Cu o nunta pe muteste si un viol in padure, niste insertii de comedie muta si iz patrunzator de Fellini, cu tactici de teatru aplicate uneori stangaci si suparator, cu cine-verite contemporan impletit cu aparitii fantomatic-metaforice demne de Dan Pita. Pentru toate gusturile, cum ar veni.
Care e treaba cu Keira Knightley si filmele de epoca? Nu stiu. Probabil nici ea. I s-o fi parand ca arata mai bine in rochii bufante decat in blugi si tricou, cine stie. Cert e ca o gasim iarasi intr-o partitura de domnisoara suferinda din iubire (de data asta undeva in anii ‘40), iubire impartita intre flama din copilarie – Dylan Thomas, galez pasional, cret si talentat intr-ale versului, cel cu care a petrecut prima noapte de dragoste pe o plaja pustie – si curtezanul momentului, William, soldat brav cu ochi luminosi, buze senzuale, si farmecul indicibil al celor ce se duc sa moara. Ce-am uitat? Ah, da – Dylan este putin insurat, si Vera (miss Knightley) se imprieteneste la catarama cu sotia (Sienna Miller, care face un rol bine temperat, surprinzator de decent). Menage a trois, a quatre, razboi, sansonete, dramolete, vedeti voi restul in “Triunghiul dragostei“.
Tot la inceputul secolului e plasat si “Brideshead Revisited“, ecranizare dupa romanul omonim al lui Evelyn Waugh (cartea a mai fost adusa pe ecrane in anii ‘80, intr-o mini-serie de succes cu Jeremy Irons si Anthony Andrews). Triunghiurile amoroase nu lipsesc nici aici: Charles Ryder (Matthew Goode), proaspat student la Oxford, il intalneste pe excentricul Sebastian (Ben Whishaw) care il introduce in viata spumoasa de la conacul Brideshead. Pe scurt, Sebastian il place pe Charles, insa acesta, indragostit mai degraba de un mod de viata decat de o persoana anume, nu ii impartaseste entuziasmul, ci si-ar dori-o mai degraba pe Julia, cealalta mostenitoare din familia Flyte. Comprimat in doua ore, filmul pierde pe drum multe aspecte din povestea originala (personaje, mai cu seama), iar Ben Whishaw nu e cea mai buna alegere pentru un personaj sofisticat, alunecos, sarmant, pretios si complex precum Sebastian. Noroc cu Emma Thompson si prestatia ei esenta britanica pur-sange, care incheaga putin atmosfera.
Despre “High School Musical 3” n-are fi mare lucru de spus. Conform retetei consacrate, toata lumea rade, canta si danseaza. Povesti cu liceeni cantareti, campionate de baschet, stres cauzat de examene si balul de absolvire – sa ne simtem bine, deci. Prezenta creierului nu este obligatorie.
CineTV dixit: incercati filmul lui Malaele – e un debut onorabil. V-am fi recomandat si replicile taios-englezesti din “Intoarcere la Brideshead”, dar mai bine le cititi in original.

[Saptamana 14-20 noiembrie]

“Cum sa ramai fara prieteni / How to Lose Friends and Alienate People” e un mix nereusit de satira si comedie romantica – nereusit pentru ca nu se hotaraste catre ce parte a balantei sa incline: spre umorul acid si farsa muscatoare sau spre optimismul naiv si induoisator, colorat in roz. Pornind de la relatarea autobiografica a lui Toby Young despre cei cinci ani petrecuti in redactia Vanity Fair, filmul incearca sa denunte superficialitatea din lumea revistelor glossy, dar nu ajunge la deliciile de rautate din “Diavolul se imbraca de la Prada” – Meryl Streep lipseste, iar Jeff Bridges nu are loc si timp suficient sa se desfasoare.
Tot in gama comediilor nehotarate se inscrie si “Fay Grim“, pierdut la jumatatea drumului intre gluma si thriller. Parker Posey se descurca onorabil in rolul principal, dar intriga e suparator de complicata (o poveste de spionaj care ar fi mai usor de digerat daca ati vedea intai prima parte a povestii, regizata tot de Hal Hartley). De fapt distributia e ok in intregime, dar am fi vrut sa fie mai clar daca Hartley se joaca de-a parodia sau chiar se ia in serios cu armata lui de spioni, teroristi si agenti secreti. Poate nu stie nici el.
Cum nici Diane Lane nu stie ca isi va gasi iubirea vietii abia dupa prima tinerete. Ma rog, nu ea, ci Adrienne, personajul pe care il joaca in “Nights in Rodanthe“, ultima pelicula care o aduce alaturi de Richard Gere – alegerea stereotip a regizorilor care vor sa ilustreze o poveste de amor cu personaje middle-aged. Gere, cu privirea sa de tandru suferind, cu ridurile sexy din jurul ochilor si zambetul care topeste doamnele si care – cel putin in filmul asta – tine loc de performanta actoriceasca. Avem asadar o doamna despartita de sot (deci suferinda si ea), un medic chinuit de constiinta (si de perspectiva unui proces de malpraxis), un han pitoresc pe malul marii, un weekend in doi, niste sticle de vin. Magia e gata, protagonistii realizeaza ca si-au gasit jumatatea, uau. Restul il aflati la cinema. Sfat practic pentru doamne si domnisoare: nu va uitati batista.
Tot pentru doamne si domnisoare: daca aveti naturelul simtitor, evitati “Saw V“, ultimul film (speram) din franciza “Saw” – si probabil cel mai slab: instrumentele de tortura nu mai reusesc sa ne surprinda in aceeasi masura, dialogurile sunt mai lemnoase ca oricand si nici macar Jigsaw (Tobin Bell) nu reuseste sa salveze situatia (poate pentru ca a murit in episodul 3, hmm..)
CineTV dixit: comedioare usurele, horror-uri previzibile, povesti de dragoste inecate in sirop – saptamana asta ar fi de preferat sa alegeti filmele de cinemateca.