Cronica CineTV: The Book of Eli
Apocalipsa arata mai elegant in nuante de sepia, s-au gandit fratii Hughes, asa ca si-au modelat westernul post-atomic in imagini suprasaturate, asortate cu aerul sobru al eroului principal – Eli (Denzel Washington), un soi de monah-luptator pornit intr-o misiune sfanta. Intr-o lume in care mostrele de sampon ori servetelele umede au ajuns marfuri de lux, el isi urmeaza neabatut drumul spre vest, acolo unde trebuie sa-si adaposteasca posesia cea mai de pret: o Biblie in editia King James, ultima ramasa pe Pamant, scapata de furia supravietuitorilor din dezastrul global nenumit.
O combinatie de Max Max si calugar Shaolin, Eli strabate cu pas sigur padurile arse si intinderile prafos-cenusii, dotat cu o maceta si o colectie de versete sfinte – arme la fel de eficiente, daca e sa ne luam dupa Carnegie (Gary Oldman), un mic intreprinzator cu vocatie de dictator si pasiuni bibliofile, patronul unei armate de mercenari si stapanul unui orasel devastat, convins ca Biblia i-ar fi de mare folos in recrutarea de noi adepti. Cuvintele cartii sfinte ar fi armele ideale pentru a tinti inimile celor disperati, socoteste Carnegie, si cine l-ar putea contrazice? Intr-o lume de analfabeti abrutizati, slova potrivita e o marfa pretioasa, si Eli spera ca Biblia pe care o poarta in rucsacul ponosit sa stea la baza renasterii civilizatiei. Daca se poate, undeva departe de hoardele de canibali care pandesc calatorii la rascruce. Si pentru ca intriga sa capete nitica sare si piper, lupul singuratic se pricopseste cu un partener de drum nepoftit: Solara (Mila Kunis), fiica vitrega a lui Carnegie, fugita de acasa in cautarea unui viitor mai luminos.
Monisilabic si nebarbierit, Denzel face un rol bun, livrand convingator pana si replici precum “Umblam calauziti de credinta, si nu de vedere“, in schimb miss Kunis, cu blugii ei skinny si ochelarii de soare uber-trendy pare sa traiasca intr-o reclama la Ray Ban, nicicum intr-o lume barbara, fara sapun si hair-stylisti.
Filmul are cateva surprize placute in soundtrack – vocea mangaietoare a lui Al Green plutind peste intinderile pustiite sau un hit din epoca disco (Anita Ward cu “Ring my bell”) rasunand de la gramofonul unor pensionari dubiosi – si niste aparitii foarte reusite in rolurile secundare (Tom Waits, Jennifer Beals ori Michael Gambon), dar intorsaturile de situatie din final sunt foarte greu de inghitit, chiar si pentru spectatorii care gusta genul de film didactic, imbibat cu sange si prelegeri religioase.
