CineTV – Cronica de film

Povestile fac lumea sa se-nvarta si tin universul laolalta, ne spune Terry Gilliam prin vocea doctorului Parnassus. Paradoxal, insa, filmul lui mizeaza pe vizual, si nu pe narativ – scenariul e doar un pretext pentru jocurile imaginatiei, magie, fum si oglinzi, pentru o desfasurare exuberanta de culori si decoruri pe care n-am mai vazut-o de la “The Fisher King” incoace.

Cu secole in urma, doctorul Parnassus (Christopher Plummer) a facut un pact cu Diavolul (un Tom Waits elegant, jucaus, impecabil), obtinand nemurirea in schimbul sufletului primului sau copil. Dependent de ramasaguri, castigand sufletele spectatorilor sai prin puterea imaginatiei, Parnassus renunta la viata vesnica pentru iubirea unei femei, insa aceasta moare la nastere, lasand in urma o fetita ce-i seamana leit si un batran cu o tolba de povesti ce par sa nu mai foloseasca nimanui. Imbibat de alcool, doctorul cutreiera strazile in caravana sa hodorogita, alaturi de Valentina, fiica sa de-acum adolescenta, de piticul Percy cel cu gura spurcata si de Anton, menestrelul credincios, baiat bun la toate. Vremurile s-au schimbat, iar povestasii, cu straiele lor de circ si textele de carnaval medieval au devenit o curiozitate desueta pentru cativa spectatori razleti.
Soarta pare sa le surada atunci cand il gasesc pe Tony (Heath Ledger), necunoscutul amnezic atarnand de-un streang sub podurile Londrei. Tony cel sarmant si alunecos, suspectat ca este trimisul Diavolului, patronul unei fundatii caritabile pentru copii care incearca acum sa faca profitabila afacerea cu vise din sandramaua doctorului Parnassus: alte haine, alte texte, alte locuri si alt public, unul dispus sa contribuie generos la cutia cu donatii in schimbul unei calatorii, cat de scurte, intr-o lume perfecta.

Lumea in care putem trai povestile de dragoste alaturi de seducatorii tenebrosi la care am visat intotdeauna. Lumea cu scari care ne poarta spre cer. Cu acadele si baloane, carciumi sau pantofi de lux, dupa gustul si visurile fiecaruia. O lume pe care Gilliam o deseneaza pana in cele mai incantatoare detalii, combinand animatia computerizata cu decorurile din panza si carton vopsit, registrul teatral cu cel cinematografic intr-un carusel ametitor de culori vii si fapturi bizare, de la politistii care danseaza in desuuri de matase la babuska ce adaposteste sub fuste o clica de mafioti rusi, rataciti in taramul povestilor.

Panza pe care se tese aceasta sarbatoare a retinei e, din pacate, stravezie si plina de noduri. Nu doar cele provocate de moartea lui Heath Ledger, pe care Gilliam le-a rezolvat onorabil, folosind un trio de amici (Johnny Depp, Jude Law si Colin Farrell) pentru a-l inlocui pe Tony in calatoriile sale pe taramul inchipurii. Ci unele care tin de coerenta povestii: cum de se pierde Parnassus in propriul Imaginarium? Unde se duc betivii cand se duc si nu se mai intorc, acolo, in spatele oglinzii? Cum se impart sufletele castigate intre Diavol si bunul doctor? Raiul si iadul de dupa perdea sunt modelate in functie de imaginatia fiecaruia? In tot cazul, iadul pare de fiecare data mai tentant.

Daca reusiti sa va lasati in voia halucinatiilor benigne marca Gilliam, sa plutiti fara cap-compas printre piesele acestui bric-a-brac populat de temele cele mai dragi regizorului, savurand experienta vizuala, incursiunea in Imaginarium-ul doctorului Parnassus poate fi una antrenanta si incarcata de emotie. Pana la urma filmul mizeaza pe secretul pe care-l stie orice iluzionist incepator: atunci cand crezi cu-adevarat in ea, magia functioneaza.